Cine este duşmanul îmbunătăţirii continue? (continuare)

Despre biasul de confirmare în îmbunătăţirea continuă

“Oamenii caută informaţii care să le confirme propriul punct de vedere şi le ignoră pe celelalte.”

Sînteţi de acord cu enunţul de mai sus? Oarecum aşa alegeţi soluţiile de îmbunătăţire sau procedaţi altfel?

Psihologii consideră că acest mod de lucru constituie o eroare de gîndire, cunoscută sub numele de „bias de confirmare”.

În experienţa mea – destul de limitată totuşi, am observat că mulţi dintre cei care declară că au un stil analitic de luare a deciziilor, de fapt dau dovadă adesea că aplică biasul de confirmare. Ceea ce înseamnă că de cele mai multe ori pornesc la drum cu nişte preferinţe sau judecăţi de valoare predefinite – fie pentru o anumită idee sau soluţie de îmbunătăţire, fie pentru o acţiune specifică, iar apoi îşi „acoperă” deciziile deja luate cu o serie de date şi argumente, pentru a-şi justifica alegerile iniţiale.

Voi ce credeţi? Cunoaşteţi vreo situaţie în care aţi procedat aşa? A fost o excepţie sau este o practică curentă?

Nu vreau să înţeleagă cineva că este complet greşit acest mod de lucru. Vreau doar să subliniez că trebuie să devenim mai conştienţi de modul nostru de gîndire şi de lucru, ştiind că nu există nimic perfect în lume şi că orice decizie, idee sau procedură de lucru are, pe lîngă o serie de aspecte pozitive, şi unele dezavantaje.

De exemplu, dacă toţi cei din jurul tău vorbesc în termeni elogioşi despre un anumit produs sau de o marcă – cum ar fi o tabletă sau un telefon mobil inteligent, este evident că, dacă îţi doreşti neapărat ultimul model, cercetînd pe Internet, vei găsi mai multe păreri favorabile, decît nefavorabile, nu-i aşa? Eu chiar jucam mai demult un joc – dacă ce apare pe prima poziţie la căutare nu-mi convine, să aplic regula de 2 din 3, sau 3 din 5! Aşa că, dacă ne-am decis deja (chiar dacă nu am recunoscut cu voce tare alegerea făcută) şi vrem doar argumente pentru a ne valida alegerea, vom fi mai înclinaţi să luăm în considerare mai mult ceea ce ne satisface, decât ceea ce ne-ar face să renunţăm la ceea ce ne dorim. Interesant este că reacţionăm similar chiar şi cînd nu este implicat cineva din exterior, care ar trebui să ne susţină sau să ne aprobe alegerea personală. Bineînţeles că nu ne interzice nimeni să judecăm aşa, atîta vreme cît ştim cum procedăm şi ne asumăm riscurile, fără a ne fura singuri căciula.

Un alt exemplu este legat de experienţa mea de consultant pentru îmbunătăţire continuă. La început, mi-a plăcut ce spunea Deming: “In God we trust; all others must bring data.” Orice curs sau tratat referitor la Lean, LSS, TQM sau alte abordări ale metodologiilor de îmbunătăţire continuă, făcea referire la un precept de bază: „Fapte, nu opinii!”. Aşa că am aderat la aceste principii, doar că majoritatea clienţilor mei preferau soluţii mai simple şi mai rapide, în loc de planuri laborioase de culegere şi de analiză a datelor, de realizat înainte de a trece la găsirea unei soluţii de îmbunătăţire adecvate.

Tot Deming a spus:

But he that would run his company on visible figures alone will in time have neither company nor figures.

Iarăşi a trebuit să accept că practica bate teoria în multe situaţii. Aşa că am început să citesc, să învăţ şi să mă gîndesc la diferenţele dintre abordările intuitive şi abordările cantitative, analitice. Am început să-mi pun întrebări despre utilitatea culegerii şi analizei datelor, indiferent de situaţie şi de persoanele implicate în îmbunătăţirea proceselor.

Concluzia mea? De fapt, aici manifest şi eu biasul de confirmare 🙂 , pentru că îmi face plăcere cînd găsesc confirmări în părerile şi cercetările altora!

Eu cred că, în realitate, chiar şi cînd ne propunem să aplicăm o abordare analitică pură, mintea noastră ne poate face să „alegem” (inconştient sau parţial conştient) acele ipoteze de lucru şi acel plan de eşantionare / culegere a datelor, care să ne „ajute” să ajungem exact (şi repede, dacă se poate) la ceea ce credem noi că este corect. Astfel că eu cred că oamenii nu pot lua decizii complet obiective (poate doar cei care au ajuns prin meditaţie la detaşarea completă de trăirile lor personale), deci un anume grad de subiectivitate este prezent, indiferent de declaraţiile conştiente ale celor implicaţi.

Aşa că eu cred din ce în ce mai mult în valoarea intuiţiei şi a deciziilor luate rapid, în mod intuitiv, pentru îmbunătăţirea continuă – în ideea lui Kahneman, care împarte procesele de gîndire în două categorii: gîndire lentă şi gîndire rapidă.

Cu menţiunea că, pentru a avea încredere în gîndirea noastră rapidă şi a renunţa în unele cazuri la gîndirea lentă (analitică), este esenţial să aplicăm un fel de ciclu PDCA pentru a ne ţine sub control procesele noastre de gîndire, respectiv să aflăm cum gîndim, să conştientizăm modul în care luăm decizii, să verificăm în timp eficacitatea deciziilor noastre, să învăţăm din greşeli şi să avem grijă ca, din cînd în cînd, să re-evaluăm acest proces.

Gustav Tinghög, de la Universitatea Linköping – Suedia susţine că:

„Oamenii dispun de două sisteme de luare a deciziilor – unul bazat pe intuiţie şi unul mai reflexiv şi analitic. Ambele sisteme sînt oricum raţionale şi se îmbină în diferite situaţii de luare a deciziilor. Supravieţuirea umanităţii, aici pe Pămînt, se datorează intuiţiei bazate pe raţiune.”

Deci crezul meu este că trebuie să devenim mai conştienţi de modul în care gîndim şi luăm decizii, pentru ca să putem deveni mai eficienţi în alegerea corectă a acţiunilor de îmbunătăţire prioritare.

Voi ce ziceţi?

 

[image]

This entry was posted in auto-cunoastere, Imbunatatire, management, schimbare, spiritualitate and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *