Cine este duşmanul îmbunătăţirii continue?

Perfecţiune nu există, dar dorinţa de îmbunătăţire continuă este cea care ne poate permite să progresăm. Cum se spune, “numai cine nu munceşte, nu greşeşte”, iar doar cine greşeşte poate învăţa din greşeli! Deci în viaţă nu contează greşelile, ci capacitatea noastră de a nu le face fără rost, adică fără a învăţa ceva pentru a nu le repeta şi pentru a evolua.

Aşa să fie? Ce credeţi? Oare toată lumea vrea să progreseze şi să înveţe din greşeli?

De ce totuşi este îmbunătăţirea continuă atît de minunată, încît, ca orice minune, nu mai rezistă la fel de bine după primele 3 zile?

Am scris astăzi despre diferenţele dintre iniţiativele formale de îmbunătăţire continuă şi realitatea deznădăjduitoare de la nivelul celor care fie nu ştiu, fie nu ştiu că nu ştiu, fie nu vor să ştie că sînt  imperfecţi.

Eu cred că duşmanul îmbunătăţirii continue este omul perfect.

Ştiu, ştiu că nu există om perfect, că perfecţiunea este un ideal imposibil de atins cu un consum acceptabil de resurse – vezi exemplele cu modelele care, vrînd să arate bine, ajung la anorexie şi la alterări severe şi ireversibile ale propriului organism, sau cele ale persoanelor care, vrînd să îndepărteze efectele timpului, după numeroase operaţii estetice, ajung să nu mai semene cu o fiinţă umană, ci cu nişte păpuşi cu aer artificial.

Dar ce contează? Cîţi dintre noi nu cunosc oameni care nu greşesc niciodată (orice fac greşit are cauze externe, care nu le pot fi imputabile)? Sau cine nu preferă să nu renunţe la imaginea de om perfect, fără să recunoască vreodată cu voce tare că are  o problemă, chiar dacă în spatele faţadei de om puternic ascunde multe temeri, emoţii şi nesiguranţă?

Oamenii care se cred sau se declară perfecţi există! Ei nu acceptă că greşesc, deci nu au niciodată nimic de corectat – doar ceilalţi poartă vina şi trebuie să se schimbe. Ei nu vor să asculte ce spune altcineva, pentru că ei ştiu cel mai bine ce au de făcut şi cum, doar că adesea universul complotează împotriva lor, iar situaţiile de conjunctura le ridică în faţă obstacole de netrecut! Schimbarea este mereu necesară pentru alţii, nu pentru ei.

Deci îmbunătăţirea continuă nu are ce căuta în stilul lor de viaţă, agăţat de trecut şi axat pe convingeri legate doar de drepturile lor şi doar de datoriile celorlalţi.

Voi ce credeţi? Ce se poate face pentru a reduce opoziţia faţă de îmbunătăţirea continuă?

Numai bine,
Cristina

 

[image]

This entry was posted in Imbunatatire, management, schimbare and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *