Poka Yoke şi rezolvarea problemelor

Ieri am primit un mesaj, unul din multele mesaje care circulă între cunoscuţi, dintre care unele sînt mai interesante şi altele mai deloc utile.

Îl reproduc pe cel care mi-a atras atenţia:

„Ştiţi ce face diferenţa între oamenii de succes şi ceilalţi? Primii se concentrează pe aflarea soluţiilor, în timp ce cei din urmă se concentrează pe rezolvarea problemelor. La prima vedere, pare acelaşi lucru. Totuşi diferenţa este imensă.

Exemple:

  1. Cînd NASA a început să trimită oameni în spaţiu, au descoperit că în spaţiu stilourile nu funcţionează la gravitate zero. Din cauza lipsei gravitaţiei, cerneala pur şi simplu nu curgea prin peniţă. Ca să rezolve problema, NASA a cheltuit 12 milioane $ în 10 ani. La sfîrşit, au reuşit să inventeze un stilou care funcţiona la gravitate zero, care putea fi folosit pentru a scrie pe tavan, în apă, de fapt pe orice suprafaţă şi în orice mediu, chiar şi la temperaturi sub 300 grade Celsius. Ce au făcut ruşii, care s-au confruntat cu aceeaşi problemă? Le dădeau cosmonauţilor să scrie cu un creion cînd îi trimiteau în spaţiu.
  2. Un caz celebru în Japonia a fost cel al cutiei de săpun goale. Una din marile companii de cosmetice din Japonia a primit o plîngere de la un client care cumpărase un săpun, dar care a constatat că ambalajul era gol. Imediat managementul companiei a izolat problema la nivelul liniei de asamblare care transporta toate săpunurile pentru a fi introduse în cutii. Problema era că dintr-un motiv necunoscut, una dintre cutii trecuse de linia de asamblare şi ajunsese goală în pachetul de livrat, fără să conţină săpunul. Cum să se evite această problemă? Managementul a însărcinat o echipă de ingineri să rezolve problema. Aceştia au inventat un dispozitiv de scanare cu raze X, pentru a vedea conţinutul fiecărei cutii care ieşea de pe linia de asamblare, înainte de fi pusă în pachetul de livrat către distribuitori. Pentru funcţionarea acelui dispozitiv era nevoie de doi oameni şi se obţineau imagini de înaltă calitate a interiorului cutiei. Au cheltuit o mulţime de bani pentru proiectarea şi utilizarea dispozitivului care rezolva problema. În acelaşi timp, o companie concurentă, mult mai mică, s-a confruntat cu aceeaşi problemă. Un funcţionar de la registratură a venit rapid cu o idee, care a fost pusă imediat în practică. În loc de a inventa o maşinărie complicată care să scaneze interiorul cutiei cu raze X, au cumpărat un ventilator puternic şi l-au montat în paralel cu linia de asamblare, în zona de dinainte de punerea cutiilor cu săpun în pachetul de livrare. De fiecare dată cînd o cutie goala trecea prin dreptul lui, curentul de aer o arunca pur şi simplu de pe linia de asamblare, astfel încît nici o cutie goală nu ajungea la distribuitor.

Morala: Caută întotdeauna soluţiile cele mai simple!”

Citind aceste povestioare, mi-am adus aminte de ce spunea Juran, şi anume că “omul este incapabil de optimizare“, deoarece de obicei se fixează pe prima soluţie sau idee de îmbunătăţire ce-i vine în cap şi renunţă apoi să îmbunătăţească îmbunătăţirea, pe principiul menţinerii pe linia de minimă rezistenţă.

Cum mă fascinează îmbunătăţirea continuă şi încerc să înţeleg tot mai bine barierele care îi împiedică pe oameni să vadă şi să rezolve problemele care ne înconjoară, am aderat instantaneu la părerea lui Juran, deşi corul celor care combat acest enunţ este mult mai puternic, fiind majoritar.

Ce credeţi?

 

Numai bine,
Cristina

This entry was posted in Imbunatatire, Lean, management and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *