“Crezi că poţi mai bine de atât?”

Azi am citit un articol superb, scris de Diana Catană (vezi http://www.formare.info/corner/parerea-mea-de-trainer/crezi-ca-poti-mai-bine-de-atat/), căreia îi transmit mereu mulţumiri, pentru că întotdeauna îmi dă cîte un motiv. 🙂

Iar pentru că în prezent încă lucrez la un chestionar care să îmi permită să aflu mai multe despre ce ar însemna aplicarea Lean de către traineri, articolul Dianei îmi prilejuieşte încă o ocazie pentru a face o paralelă între principiile “clasice” ale modului de gîndire Lean şi “principiile” care ne ghidează modul curent de lucru, atunci cînd ajungem să ne punem întrebarea “Crezi că poţi mai bine de atît?”.

Dar iată comparaţia la care mă refeream:

Principiu Abordare tradiţională (Sursa: Lean Thinking, Womack şi Jones, 1996) În activitatea curentă
  1.  
Clientul defineşte valoarea. Nu trăim singuri, chiar dacă unii dintre noi de multe ori ne plîngem, din diferite motive, că sîntem singuri (apropo, cineva – nu mai îmi aduc aminte cine – spunea că nu sîntem singuri atîta timp cît avem pe cineva căruia să i ne plîngem că sîntem singuri!). Aşadar, tot ceea ce facem este destinat cuiva – avem un „client” (extern sau uneori chiar intern), iar satisfacţia fiecăruia depinde de reacţia celui/celei cu care venim în contact. Revenind la definiţii, valoarea este ceea ce ar fi dispus „să plătească” clientul; în viaţă, „plata” primită s-ar putea traduce prin recunoaştere, acceptare, evaluare, promovare, relaţii bune, etc.

Dacă îţi pui mintea la contribuţie, poţi stoarce apă dintr-un prosop uscat.
(Eiji Toyoda – preşedinte Toyota Motor Co., 1967-1982)

2. 

Organizaţia defineşte fluxul de valoare, elimină pierderile şi fluidizează fluxul valorii. De obicei, propriile valori şi competenţele pe care le avem ne ghidează modul în care decidem ceea ce şi cum facem. Bineînţeles, dacă există standarde şi proceduri într-o organizaţie, cu atît mai bine, iar respectarea legislaţiei este o condiţie implicită pentru realizarea oricărei activităţi.În funcţie de capacitatea de a furniza valoare, tot ceea ce facem adaugă sau nu valoare pentru celălalt (să-i zicem client). În Lean se spune că activităţile care nu adaugă valoare se împart în două categorii: necesare (pierderi ascunse) şi nenecesare (pierderi evidente). Întrebarea care se pune este dacă clientul (cel căruia îi furnizăm ceva) este dispus să plătească, indiferent de modalitate (bani, mulţumiri, zîmbete, vorbe bune, etc.) pentru fiecare activitate pe care o realizăm? Dacă răspunsul este un „DA” hotărît, întrebarea următoare trebuie să fie „Pot face activitatea mai repede, mai bine, mai ieftin, mai plăcut, mai sigur?”. Dacă este „NU”, întrebarea implicită trebuie să fie „Dacă nu este nevoie de ceea ce fac, atunci de ce le mai fac?!?”. Iar aici revenim la întrebarea din titlul articolului Dianei: „Crezi că poţi mai bine de atât?”, indiferent că este vorba de activităţi utile care adaugă sau nu valoare şi de cele inutile, pe care le facem fie pentru că sîntem setaţi pe „pilot automat” şi nu gîndim la ceea ce facem, fie pentru că ne credem atît de „buni” încît nu putem concepe că există ceva imperfect în ceea ce facem.Deci „clientul” stabileşte valoarea, dar „furnizorul” este cel care decide cum face ceea ce este de făcut, astfel încît performanţele să fie cele mai bune posibile: consumuri mici, costuri mici, productivitate mare, satisfacţie maximă, etc.

“Dacă americanii au o productivitate de 9 ori mai mare, înseamnă că noi irosim ceva.” (Taiichi Ohno, anii 70)

3.

Organizaţia împuterniceşte oamenii care adaugă valoare pe flux, astfel încît produsul să ajungă la client parcurgînd un flux cît mai continuu, fără multe întreruperi, opriri şi aşteptări intermediare. Dacă este vorba de activităţile profesionale desfăşurate într-o organizaţie, este evident că acest principiu înglobează toate teoriile referitoare la motivare, responsabilizare, împuternicire şi alte metode specifice dezvoltării resurselor umane.Tot aici se încadrează şi teoria auto-controlului, enunţată de Juran, care spunea că, pentru a avea performanţe bune la locul de muncă, oricărui angajat trebuie să i se creeze condiţiile pentru auto-control, respectiv:

  • să ştie clar ce are de făcut
  • să ştie clar cum să verifice că a făcut ceea ce se aştepta de la el să facă, şi 
  • să ştie clar cum să acţioneze atunci cînd observă abateri între ce avea de făcut şi ce a făcut în realitate.

Dacă ne referim la ceea ce facem zilnic în viaţa noastră, îmi vine în minte Marcus Buckingham, care spunea: „…Ori de cîte ori îţi dai seama că ceva ce nu îţi place, nu încerca să te convingi că poţi trece peste situaţie. Nu spune că aşa e viaţa. Nu te resemna. În schimb, îndepărtează-l din viaţa ta cît poţi de repede. Elimină-l. … Un singur lucru trebuie să ştii despre succesul individual durabil. Descoperă ceea ce nu-ţi place să faci şi încetează să mai faci acel lucru. …”Adică secretul este să facem doar ce ne place, pentru că astfel nu vom amîna, nu vom uita şi nu vom munci prea mult şi fără rost, ci fiecare clipă va fi preţuită pentru satisfacţiile obţinute.

“Doar în 6% din situaţiile în care ceva merge prost este vina directă a unei persoane. În celelalte 94% dintre situaţii, este vina sistemului în care persoana îşi desfăşoară activitatea.” (Deming)

4.

Comanda clientului determină ‘tragerea’ produsului sau serviciului pe flux. De regulă, nici a face bine nu este sigur că poate fi făcut fără să existe o „cerere”, o necesitate – amintiţi-vă bancul cu Bulă şi cu bătrînica ce nu voia să treacă strada :-(!Nimic nu ar trebui făcut fără să fie cerut! De ce? Pentru că satisfacţia de a primi ceva în schimb pentru efortul depus – bani, mulţumiri, afecţiune, zîmbete, etc.) ne motivează să facem lucrurile bine în continuare. Să ne gîndim de exemplu la situaţia unor inventatori – persoane foarte creative şi perseverente, care creează obiecte sau metode revoluţionare, ale căror beneficii nu sînt recunoscute de cele mai multe ori pe durata vieţii lor. Poate aţi citit sau cunoaşteţi astfel de cazuri şi aţi văzut cum se împleteşte entuziasmul cu frustrarea în viaţa „geniilor”.Eu cred că primul pas pentru a avea satisfacţie în viaţă este să ne identificăm cu sinceritate „clienţii” a căror satisfacţie ne-o dorim. Iar apoi să aplicăm cu încredere primele 4 principii enunţate de Womack şi Jones în 1996 şi apoi reinterpretate în funcţie de diverse criterii de mulţi alţii. 

Nimeni nu trebuie să facă nimic şi să trimită niciunde. Cineva trebuie să vină să ceară ceea ce are nevoie. (Hall, 1983)

5.

Metoda ţinteşte îmbunătăţirea continuă a activităţii organizaţiei, ca sistem, pînă cînd se atinge un nivel optim, în care valoarea adăugată este maximă şi majoritatea pierderilor eliminate. Acest principiu m-a inspirat în alegerea unui motto pentru firma mea: 

logo_PhileanCT

Cine n-ar vrea ca în viaţă totul să fie mai plăcut, mai bine şi obţinut mai repede?

Cu îmbunătăţirea continuă m-am întîlnit în 1994 (cînd am avut plăcerea să traduc o carte rămasă nepublicată – „Juran despre îmbunătăţirea calităţii”, un manual însoţit de o serie de 16 casete video, în bunul spirit american de suport pentru învăţare). Acea carte a constituit pentru mine o nouă perspectivă asupra succesului şi satisfacţiei, atît în viaţa profesională cît mai ales (culmea!) în viaţa personală. Iar acesta poate fi sistemul de care se vorbeşte în enunţul celui de-al 5-lea principiu – pentru că o persoană nu poate fi mulţumită decît dacă are satisfacţii în tot ceea ce face, indiferent dacă este vorba despre ceea ce face în familie, în comunitate, la serviciu sau pentru sine.

Lean înseamnă: “Doing it right when no one is looking”. (Henry Ford)               

Ca să fiu însă sinceră, articolul Dianei m-a făcut să nu mă mai simt singură, poate şi prin comparaţie cu un alt comentariu, care nu m-a bucurat prea mult (vezi http://www.linkedin.com/groupAnswers?viewQuestionAndAnswers=&gid=1890400&discussionID=4581270&sik=1247815209542&trk=ug_qa_q&goback=%2Eana_1890400_1247815209542_3_1) ). În esenţă era  vorba despre contestarea validitatăţii primului principiu în zona serviciilor financiare, pornindu-se de la ideea că oricum “experţi” ştiu mult mai bine de ce are nevoie clientul, decît clientul însuşi.

Ce părere aveţi? Pro? Contra? Vă aştept comentariile.

Numai bine,
Cristina

This entry was posted in Imbunatatire, Lean and tagged , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to “Crezi că poţi mai bine de atât?”

  1. philean says:

    Buna, bine ai revenit, Diana!
    Scriu despre Lean în training – În curînd sper să am mai multe de arătat celor interesaţi. Deja se aplică în managementul universităţilor, prin alte ţări. Sper să termin cît mai repede …
    Pe curînd, deci … şi nu-ţi mai mulţumesc pentru aprecieri, ca să nu continuăm la nesfîrşit şirul de mulţumiri, dar de fiecare dată consideră-le te rog implicite …
    numai bine
    cristina

  2. Diana says:

    Cristina, mulţumesc tare mult pentru susţinerea, entuziasmul şi contribuţiile tale voluntare şi constante. Ştiu prea puţine lucruri despre Lean ca să pot contribui la ceea ce faci, dar îmi place faptul că provoacă şi ajută spre a face lucrurile mai bine.
    PS – Dacă ai odată timp şi dorinţă, poate pui pe hârtie câteva lucruri despre ce ar însemna Lean în managementul activităţii de training – cred că ar fi valoros pentru mulţi din colegii de breaslă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *