Despre învăț și dezvăț

Cînd s-a întîmplat prima oară să reușiți să vă dezvățați de un obicei care nu vi se mai părea acceptabil? Recent sau mai demult? Cum ați reușit? Cum puteți folosi experiența personală pentru a-i ajuta și pe alții, care nu cred că învățul are și dezvăț?

Iată exemplul meu!

Mie îmi place cafeaua la nebunie. Și îmi place să  o beau rece. Îmi pun dimineața o cană plină pe birou, o las să se răcească, iar apoi iau cîte-o înghițitură din ea, savurîndu-i aroma și gustul cu mare poftă. Îmi ajunge pînă la finalul zilei. O beau tare, neagră și amară, așa mi se pare mie extrem de gustoasă și de aducătoare de energie.

La un moment dat, am stat o vreme mai îndelungată în Franța – la hotel, nu la casa mea. Așa că beam cafeaua ”afară” – la lucru, la masă la restaurant, în oraș etc. La început, lăsam cafeaua să se răcească, pentru că mie nu îmi place cafeaua fierbinte. Singura problemă era că trebuia să o păzesc cu mare cerbicie, pentru că altfel, la cea mai mică lipsă de atenție, cafeaua dispărea – trecea careva și-mi făcea un bine, golind masa de ceșcuța mea plină cu cafea. Consecința? M-am învățat să-mi placă să beau cafea fierbinte. Și este OK. Este bună și așa, la nevoie.

Revenită acasă, la un alt moment dat, am observat că depind de cafea. Că dimineața mi se pare searbădă fără cafea, că pleoapele nu pot sta ridicate, că energia mea este sub limita de funcționare normală, dacă nu am cafeaua alături. Așa că atunci m-am întrebat: ”Cine este stăpînul – eu sau cafeaua?”. Eu decid să beau cafea, sau cafeaua decide să mă facă s-o beau? Și am ales că eu trebuie să fiu stăpînul cafelei. Și am renunțat să mai beau cafea zilnic. Cu alte cuvinte, am ales să nu fiu tributară tabietului cafegiului înrăit. Așa am constatat că pot trece zile întregi fără să beau cafea, iar că programul meu zilnic nu trebuie să depindă de prezența sau de lipsa cafelei.

Ce diferențe ar fi între cele două momente pe care vi le-am relatat?

În primul, decizia mea nu era internă, iar alegerea mea de a mă învăța să beau cafeaua fierbinte a fost determinată de constrîngeri din exterior – de factori externi. În celălalt, a fost decizia mea, fără nicio constrîngere externă, fără nicio implicare a vreunui factor din afară. A fost manifestarea auto-controlulului. A fost confirmarea că ”Dacă vrei, poți!”. Cînd factorul extern dispare (m-am întors în România), am revenit rapid la obiceiul meu de a bea cafea rece. În a doua situație, efectul deciziilor interne, conștiente, asumate, este pe termen lung. Eu decid dacă și cînd vreau să beau cafea, și dacă o beau rece sau caldă.

Cum stați cu auto-controlul?

[image]

This entry was posted in auto-cunoastere, decizii, Imbunatatire and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *