Eroarea umană – cauză sau motiv?

Se spune că „a greşi este omeneşte”. Este greşeala omenească o cauză, sau un motiv pentru care s-au produs unele evenimente neplăcute, nedorite, neaşteptate?

Ştiaţi că cercetătorii care analizează accidentele atribuie de obicei majoritatea acestora unor erori umane? De exemplu, 70% din accidentele de avion şi 90% din accidentele de maşină sau din accidentele de muncă se consideră că apar ca urmare a unor greşeli umane. (sursa datelor: WHY WE MAKE MISTAKES, Joseph T. Hallinan, Broadway Books New York, 2009)

Şi totuşi investigaţiile se termină cu această concluzie, considerîndu-se că erorile umane sînt cauza accidentelor, fără să se continue întotdeauna analiza situaţiei şi a condiţiilor care au condus la respectivul eveniment. Dacă erorile umane au fost de fapt nişte motive (vezi aici teoria referitoare la cauze şi motive), este nevoie să se continue analiza pentru căutarea cauzelor reale ale situaţiei, în vederea evitării, pe cît posibil a repetării producerii evenimentelor nedorite.

Ar trebui deci să aplicăm metoda 5 de ce?, ori de cîte ori se ajunge la justificarea unui accident printr-o eroare umană.

Să luăm exemplul accidentelor auto – cred că toţi ne-am întîlnit pe drum cu vreun şofer iresponsabil care merge pe contrasens, care depăşeşte în curbă şi pe zone de drum fără vizibilitate – şi numai bunăvoinţa celor din trafic face ca de multe ori aceste manevre să nu se concretizeze de fiecare dată într-un accident. Accidentul apare de regulă atunci cînd se întîlnesc în acelaşi loc şi în acelaşi moment 2 iresponsabili sau iresponsabilul şi neatentul. Ca să nu mai vorbesc de acele situaţii în care iresponsabilul nu are nevoie să se întîlneacă cu nimeni, pentru a încerca să se sinucidă din greşeală atunci cînd se deplasează pe un drum. Dacă eroarea umană este cauza accidentului, este evident de ce în România numărul de accidente auto este printre cele mai mari din Europa. Dacă eroarea umană este considerată a fi un motiv al accidentului, şi nu o cauză, atunci putem înţelege de ce în alte ţări din Europa numărul accidentelor este mai redus.

Pentru a elimina unele erori umane, degeaba le-am cere şoferilor să fie mai atenţi, să respecte distanţa între maşini (cu acea formulare acoperitoare de genul „Toţi conducătorii de vehicule sunt obligaţi să circule în spatele unui alt vehicul la o distanţă suficientă faţă de acesta, pentru evitarea oricărui pericol.”), să nu circule cu maşina cînd sînt foarte obosiţi sau sub influenţa unor substanţe care le alterează simţurile etc.

Pentru a reduce numărul de accidente, ar trebui să-i ajutăm pe oameni să-şi înţeleagă reacţiile şi comportamentele, dar şi să-i învăţăm cum să gîndească şi să ia decizii, pentru viaţa lor şi a celor din jurul lor.

Practic, educaţia noastră (şi nu mă refer doar la şcoală, ci la educaţia continuă pe parcursul întregii noastre vieţi), pe lîngă componenta referitoare la acumularea de cunoştinţe, ar trebui să includă tot ceea ce ţine de auto-cunoaştere, bun simţ şi responsabilitate (civică, socială, ecologică etc.), dezvoltarea gîndirii (inclusiv logica, gîndirea critică, rezolvarea de probleme, luarea deciziilor) şi multe alte aspecte care acum se consideră a fi implicite.

Dacă ne uităm în jurul nostru, constatăm că bunul simţ este foarte rar, că politeţea, colaborarea sau bunăvoinţa sînt considerate semne de slăbiciune în societate, că respectul şi controlul de sine s-au transformat în tupeu şi violenţă. De ce? Pentru că „a greşi este omeneşte” şi nimeni nu are ce face, din moment ce nu există om perfect şi toată lumea greşeşte la un moment dat, deci este normal şi acceptabil orice facem, scuza fiind că toată lumea este la fel. Aşa să fie? Putem fi de acord cu aşa ceva?

Răspunsul pare să fie „DA”. Părinţii îşi răsfaţă copiii şi le acceptă orice – cu voie sau de nevoie (nu generalizez, dar cred că proporţia de 80-20 este totuşi una optimistă!). Adulţii preferă să dea vina pe alţii pentru majoritatea neîmplinirilor pe care le au – există mereu un „padre – padrone” de serviciu care să încaseze toate învinuirile posibile şi să întruchipeze simbolul tuturor nenorocirilor din prezent (fie el preşedinte, ministru, şef sau alt personaj aparent intangibil şi malefic).

Deci, ce este de făcut? Să căutăm cauzele din noi care ne fac să greşim şi să acţionăm asupra noastră pentru a vedea apoi în jur schimbarea pe care ne-o dorim (cum spunea Mahatma Gandhi, „Fii tu însuţi schimbarea pe care doreşti s-o vezi în lume.”).

Mult succes!

Numai bine,
Cristina

[image]

This entry was posted in auto-cunoastere, Lean, schimbare, viata and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *