Incident şi accident – se pot folosi ca sinonime sau nu?

Ca întotdeauna, răspunsul este DA! De ce? Pentru că majoritatea termenilor din dicţionar au un sens de bază, dar şi mai multe sensuri secundare sau specifice în anumite domenii. Iar ignoranţa nu va dispărea niciodată, indiferent de ce spun, fac sau vor alţii.

Din punctul meu de vedere, incidentul nu este acelaşi lucru cu accidentul.

Dacă prin accident înţelegem cu toţii cam acelaşi lucru, părerile despre incident sînt mai diverse. Dacă spunem „accident vascular”, „accident de maşină”, „accident aviatic” sau „accident de muncă”, sîntem de acord cu toţii de acord că a avut loc un eveniment nedorit, neaşteptat, foarte grav de obicei, cu daune şi eventual victime. Dacă însă este vorba de un incident, de exemplu putem avea un „incident diplomatic”, „incident armat”, incident în trafic” etc. La prima vedere, pare că incidentul, deşi este vorba tot de un eveniment nedorit şi mai întotdeauna neaşteptat, nu este exact acelaşi lucru cu accidentul.

Să pornim însă cu definiţiile din dicţionar (doar pentru sensurile cuvintelor ca substantive):

ACCIDÉNT:

  1. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor, cu consecinţe dăunătoare (avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea). ♦ Fapt întîmplător, banal, care aduce nenorocire.
  2. (Fil.) Însuşire trecătoare, neesenţială a unui lucru.
  3. (Geogr.) Neregularitate a solului.
  4. (Lingv.; în sintagma) Accident fonetic = modificare întîmplătoare a unui sunet, fără caracter de lege.
  5. (Muz.) Alteraţie. ♦ Semn care indică această modificare a intonaţiei unei note.
  6. (Med.) Fenomen neașteptat care survine în cursul unei boli.

Ca etimologie, cuvîntul „accident” vine din limba latină: accidens, -ntis, de la verbul accidere (ad = spre, către şi cadere = a cădea), preluat apoi în limba franceză, în secolul al XIV-lea, cu sensul de eveniment, întîmplare. Apoi sensul s-a deplasat către un eveniment produs din întîmplare, aleatoriu.

INCIDENT:

  1. Eveniment, întîmplare neaşteptată (şi neplăcută) care survine în cursul desfăşurării unei acţiuni. ♦ Greutate, dificultate în realizarea unei acţiuni.
  2. Obiecţie (secundară şi neaşteptată), contestaţie ridicată în cursul unui proces de una dintre părţi.

Etimologic, incidentul vine tot din latină – de la incidens, ~ntis, incidere, prin in = în şi acelaşi cadere = a cădea. Sensul iniţial din franceză era de „întîmplare care se produce într-o anumită situaţie”, devenit apoi „eveniment care poate declanşa ulterior un alt eveniment mai complex”, ceva care depinde de altceva, însoţeşte ceva sau care se subordonează unui aspect de mai mare importanţă.

Dacă ar fi să comparăm cei doi termeni, pornind de la sensurile furnizate de dicţionare şi de etimologie, incidentul pare să fie un eveniment care poate duce la o situaţie în care să se producă un alt eveniment – mai complex, mai grav, cu consecinţe mai mereu importante şi dăunătoare.

De fapt, în domeniul securităţii muncii şi în managementul riscurilor, aceasta este diferenţa clară dintre incident şi accident. Mai mult, mai există un grad intermediar între incident şi accident, respectiv evenimentul în care accidentul era cît pe ce să se întîmple, dar nu s-a întîmplat (conceptul de „Near Miss”, din limba engleză).

Deci, incidentul este un eveniment (de obicei izolat, de cele mai multe ori neplăcut, nedorit, neplanificat şi neuzual) cu posibile efecte adverse imediate, a cărui producere poate însă influenţa într-un mod nedorit realizarea unei acţiuni şi poate duce, prin repetare, la un eveniment ulterior mai complex şi cu consecinţe mult mai grave. De exemplu, un incident poate duce la neplăceri, răniri minore, defecţiuni sau disfuncţiuni ale procesului, declanşarea unor semnale de avertisment etc., dar, în cele mai multe dintre situaţii, poate fi oprit la timp, înainte de a-şi produce toate efectele. Important este că incidentul, odată observat, poate fi controlat pe parcurs şi rezolvat, înainte de a conduce la o stare de criză majoră. De asemenea, un incident poate furniza o mulţime indicii despre modul în care poate fi prevenit un posibil accident şi poate duce la găsirea unei soluţii de evitare sau de limitare a consecinţelor acestuia.

Prin accident, cel mai adesea se denumeşte un eveniment neplanificat, nedorit, întotdeauna neplăcut, neprevăzut şi neaşteptat, care produce efecte majore – distrugeri, răniri, ce nu pot fi evitate prin intervenţie umană sau prin alte mijloace special pregătite în acest scop. Accidentele pot avea consecinţe de o gravitate diferită, de la efecte minore, pînă la cele fatale şi catastrofice, dar întotdeauna este vorba de aspecte negative, adverse. De remarcat este şi faptul că, în cazul unui eveniment neaşteptat, care are consecinţe faste, de obicei spunem că este vorba de o întîmplare fericită, de un concurs de împrejurări, dar rareori folosim cuvîntul „accident” (ca substantiv). Accidentul este legat de sensul de apariţie întîmplătoare, „accidentală”, aleatorie, inopinată, ocazională, neprevăzută a unui eveniment. Caracteristic pentru un accident este, deci, imposibilitatea de a prevedea momentul şi toate condiţiile concrete ale producerii lui. Practic este un eveniment ale cărui cauze nu pot fi toate cunoscute, nici prezise, nici controlate.

Între incident şi accident se află aşa numitul eveniment „near miss”, acel „era cît pe ce să se întîmple, dar nu s-a întîmplat”. Este evenimentul care ar fi putut duce la consecinţe severe, dar care a fost evitat în ultimul moment. Exemplul clasic este cel din filmele de acţiune, în care eroul învinge întotdeauna răul şi elimină riscul unei catastrofe planetare, pe cale să se producă. Raportarea şi analiza acestui tip de eveniment poate aduce informaţii importante, atît pentru securitatea, cît şi pentru îmbunătăţirea procesului, mediului sau a metodelor de realizare a unui anumit tip de activităţi, fie ele de lucru sau de viaţă.

În limbajul curent, în prezent se observă tendinţa ca incident şi accident să fie considerate sinonime (vezi aici un articol interesant), mai ales în transmisiile sau articolele unor reporteri care fie se feresc să repete acelaşi cuvînt de mai multe ori într-o relatare, alternînd accident cu incident, fie nu cunosc sau nu fac diferenţa între sensurile reale ale celor două cuvinte, mai ales că seamănă atît de mult (ca nişte paronime). Dar, pentru cei educaţi şi în domeniile în care limbajul are (sau ar trebui să aibă) o semnificaţie mai strictă – cum ar fi în securitatea şi sănătatea muncii, mentenanţă, sănătate, transporturi etc., ar trebui ca termenii să fie utilizaţi cu sensul lor propriu şi nu ca sinonime, chiar şi parţiale.

Pentru a exemplifica cele trei tipuri de evenimente, să ne închipuim că ne aflăm pe stradă, ca pietoni, atenţi la ceea ce se întîmplă în jurul nostru. Dacă vedem o maşină care îi taie calea alteia, fără să semnalizeze şi fără să se asigure corespunzător, dar care nu produce alt efect decît deranjul (psihic) al celui care mergea corect pe banda lui, atunci putem spune că a avut loc un incident pe stradă. Dar dacă, atunci cînd i se taie calea, şoferul corect trebuie să pună o frînă din aceea cu scrîşnet şi urme de roţi pe şosea, fără însă să auzim şi bubuitul specific ciocnirii maşinilor, atunci este vorba de un „near miss”, pentru că era cît pe ce să aibă loc un accident de maşină, care a fost evitat în ultimul moment. Dacă nu îi ţine însă frîna sau este polei pe jos, atunci apare accidentul dintre cele două maşini – cu ceartă, constatare, reparaţie etc. (adică daune materiale, pierderi de timp şi financiare şi, în cazuri foarte grave, cu răniri şi chiar pierderi de vieţi omeneşti). Iar dacă nici maşinile din spate nu se opresc la timp, accidentul este şi mai grav. Mai există însă şi situaţia în care maşina şoferului nedisciplinat scapă neatinsă, iar accidentul este între maşina care opreşte şi cea care vine în spatele ei.

Cum vă spuneam, asupra incidentului se poate interveni, este posibilă pregătirea pentru a avea comportamentele adecvate în cazul producerii incidentelor, care să ducă la evitarea efectelor neplăcute – există codul rutier, care stabileşte regulile de circulaţie şi de conducere preventivă, se pot învăţa tehnicile de conducere defensivă etc. În cazul accidentelor însă, deşi există reguli potenţial asiguratoare, nu există vreo modalitate de a prevedea cînd şi unde anume se va întîmpla să se întîlnească şoferul nedisciplinat cu cel neatent sau incompetent sau care conduce o maşină nesigură, întîlnire în spaţiu şi timp care să declanşeze evenimentul necontrolabil şi de neevitat.

Din exemplul de mai sus pare să fie evident că o aceeaşi situaţie (aceeaşi manevră) poate să determine unul din cele trei tipuri de evenimente, în funcţie de prezenţa sau inexistenţa unor factori şi condiţii de mediu. O altă concluzie este că situaţia care declanşează incidentul constituie o abatere de la regula / reglementarea legală – de obicei o abatere intenţionată. În cazul accidentelor însă, acestea pot apărea complet întîmplător, fortuit, fără să existe vreo intenţie a celor implicaţi, deşi în unele cazuri există o oarecare ignoranţă şi lipsă de atenţie – ca în ultimul exemplu dat, în care se ciocnesc maşinile din spatele celui care taie calea altuia, fără să semnalizeze.

Mulţi susţin că şi accidentele pot fi controlabile, ca şi incidentele. Alţii nu sînt de acord cu această poziţie, pentru că încă există accidente. Eu mă număr printre cei care nu cred într-o lume perfectă, în care totul poate fi prevăzut şi controlat. Deşi cred că totul poate fi îmbunătăţit şi că este loc pentru mai bine. De aceea, este obligatoriu să existe şi să aplicăm o modalitate de identificare, raportare, analiză şi reducere sau eliminare a incidentelor observate.

A nu raporta un incident este o mare pierdere – se pierd oportunităţile de a găsi soluţii de îmbunătăţire, ca în cazul greşelilor minore care, însumate prin repetiţie, pot duce la crize majore. Cînd mă refer la observarea şi analiza incidentelor, nu mă refer doar la procesele de muncă din marile organizaţii, ci la toate procesele specifice activităţilor umane, indiferent dacă este vorba de viaţa profesională sau de cea personală.

Investigarea incidentelor observate este relativ simplă, pentru că metoda cea mai utilă este cea a întrebărilor. Dacă putem găsi răspunsuri sincere şi obiective la întrebările de bază (Cine? Ce? Cum? Cînd? Unde? De ce?), atunci vom înţelege cauza apariţiei incidentului şi vom putea găsi măsuri de prevenire a reapariţiei lui. Această metodă se poate, desigur, folosi şi în cazul accidentelor, dar de regulă, determină doar măsuri pentru limitarea gravităţii efectelor posibile.

În încheiere, este suficient să mai spun că accidentele nu pot fi complet evitate, pentru că, dacă am putea prevedea şi controla absolut totul, probabil că nu am mai fi oameni, ci supra-zeităţi sau perfecţiuni întruchipate peste firi şi vremuri. Dar am putea învăţa din greşeli, am putea să ne observăm imperfecţiunile, modul de gîndire, erorile de logică şi erorile cognitive, nerespctarea inconştientă a regulilor, comportamentele din situaţiile neprevăzute şi neplăcute. Şi, nu uitaţi:

All great work is preparing yourself for the accident to happen. (Sidney Lumet)

Before my accidents, there were ten thousands things I could do. I could spend the rest of my life dwelling on the things that I had lost, but instead I chose to focus on the nine thousand I still had left. (W. Mitchell)

Numai bine,
Cristina

[image]

This entry was posted in comunicare, Imbunatatire, incompetenta, Lean Manufacturing and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *