Pentru a determina şi controla nivelul dorit al performanţelor cu care se realizează procesele într-o organizaţie, trebuie să pornim de la identificarea clară a celor trei tipuri de activităţi din orice întreprindere:
- Activităţi care adaugă valoare – sunt acele activităţi care, din punctul de vedere al clientului, fac un produs sau un serviciu mai valoros;
- Activităţi care nu adaugă valoare – sunt acele activităţi care, din punctul de vedere al clientului, nu fac un produs sau un serviciu mai valoros. Totuşi, din punctul de vedere al furnizorului, nu toate activităţile care nu adaugă valoare pentru client pot fi complet eliminate; astfel, ele se pot împărţi în:
- activităţi care nu adaugă valoare, dar care sunt indispensabile (produc pierderi evidente)
- activităţi care nu adaugă valoare şi care sunt nenecesare (produc pierderi ascunse).
În general, cele şapte tipuri de pierderi stabilite în teoria Lean sînt:
-
activităţile care consumă resurse fără să adauge valoare
-
greşelile care trebuie corectate
-
operaţiile inutile incluse în procesele de lucru
-
mişcarea inutilă a materialelor şi a oamenilor
-
capacitatea disponibilă neutilizată – aşteptarea cuiva sau a ceva atunci cînd cineva a cerut ceva
-
produse sau servicii neconforme cu cerinţele clientului.
- verificări repetate inutile, realizarea repetată a aceleiaşi sarcini de două persoane care nu comunică între ele
-
procedee de lucru nestandardizate, dezorganizare, schimbarea frecventă a priorităţilor
-
acumularea şi utilizarea de materiale şi informaţii inutile – nerelevante, redundante, neactualizate
-
inerţie şi rezistenţă la schimbare (sindromul „Aşa am făcut întotdeauna!”)
-
neutilizarea cunoştinţelor acumulate – comunicare slabă, ne-extinderea soluţiilor de îmbunătăţire verificate în practică, lipsa cadrului de valorizare a cunoştinţelor implicite
-
aşteptări datorate unor proceduri prea complexe, întîrzieri prin participări la discuţii inutile, niveluri neclare de responsabilitate şi delegare necorespunzătoare
-
luarea intuitivă de decizii, fără o analiză a datelor disponibile şi a consecinţelor posibile.
Revenind la “Muda”, pentru cunoscători pare evident ca este unul dintre mulţii termeni japonezi care au intrat în limbajul celor interesaţi de îmbunătăţire. Conceptul “Muda” înglobează şi alte aspecte, pe lîngă cele 7 tipuri de pierderi prezentate mai sus.
Există “Mura” – Pierderi prin inconsistenţă, ruperi de ritm, proces necontrolat şi “Muri” – Pierderi prin exces, ineficienţă, iraţionalitate.
Pasul următor ar fi să mergeţi şi să vedeţi (valorosul sistem “Go and see”) ceea ce se întîmplă acolo unde se realizează activităţile şi să împărţiţi ceea ce vedeţi în cele 3 categorii de activităţi. Pentru început puteţi lăsa deoparte activităţile care adaugă valoare (ştiind ca statistic vorbind, reprezintă circa 5% din total) şi să vă concentraţi asupra celorlalte activităţi. Fără prejudecăţi, întrebaţi-vă de ce le faceţi şi gîndiţi-vă la Muda, Muri şi Mura, pentru a găsi răspunsurile.
Succes!
PS. Iar dacă te interesează un curs online, citeşte http://leanromania.wordpress.com/2009/10/30/nou-%e2%80%93-cursuri-lean-la-distanta/.
PS2. Am creat niște formulare ce pot fi utile pentru a identifica pierderile Lean.
