Dacă transportul se referă de obicei în principal la mișcarea elementelor necesare pentru desfăşurarea proceselor, categoria de pierderi denumită „Mişcare”, subînţelegîndu-se „Mişcări inutile” sau „Mişcare în exces”, se referă în special la mișcările suplimentare pe care oamenii le fac în timp ce muncesc (în plus faţă de cele suficiente şi necesare pentru realizarea propriu-zisă a sarcinilor de lucru).
„Nu confunda niciodată mişcarea cu acţiunea.” (Benjamin Franklin)
Ca și în cazul transportului, dificultatea cea mai mare este de a stabili unde trebuie trasă linia care să delimiteze mișcările necesare în procesul muncii (activități care adaugă valoare) de restul mișcărilor excesive, ce apar pe fluxul de proces în anumite situații, știind că, așa cum obișnuia să spună Shigeo Shingo: „La montarea unui șurub, doar ultima rotație asigură fixarea, celelalte rotiri constituie doar mișcări care nu adaugă valoare.”.
O dificultate în plus constă în faptul că, de multe ori, mișcările în exces sînt realizate spontan, ca o parte integrantă a unui mod de lucru care, deși parțial greșit sau neproductiv, a devenit „normal”, nemaifiind conștientizat de cei care-l execută.
Deși mișcările excesive se referă în principal la mișcările corpului uman, adeseori în această categorie se pot include mișcări inutile (fizice sau electronice) ale altor elemente utilizate în procesul muncii, cum ar fi deplasarea inutilă sau excesivă a unor piese, dispozitive sau scule în zona postului de lucru (de exemplu, un piston al unei pompe – care are o cursă mult prea lungă sau o sculă care, pentru demontare/montare necesită glisarea pe o distanță excesivă), sau schimbarea treptată a poziției unor documente, informații sau consumabile, prin mișcări parțiale repetitive și de fiecare dată diferite.
„Nu există nicio pierdere în lume care să egaleze pierderea produsă de mișcările inutile, prost direcționate și ineficiente.” (Frank Gilbreth Sr.)
În ceea ce privește mișcările operatorului, făcute uzual pe parcursul realizării sarcinilor de lucru, pentru a observa pierderile prin mișcări inutile trebuie să luăm în considerare tot ceea ce se întîmplă în procesul muncii, respectiv orice deplasări sau mişcări, făcute în mod inutil sau excesiv (mișcări redundante, cu amplitudine sau frecvență anormale etc.), care consumă mai multă energie decît este necesar şi produc oboseală prematură, indiferent dacă este vorba de mișcări ale corpului, membrelor, degetelor, capului etc.
„Nu face niciodată nimic stînd în picioare din ceea ce poţi face aşezat, nici aşezat ceea ce poţi face culcat.” (proverb chinez)
„Putem vedea și simți risipa de lucruri materiale. Mișcările incomode, ineficiente sau greșit direcționate ale oamenilor, cu toate acestea, nu lasă urme vizibile sau tangibile în urma lor.” (Frederick Winslow Taylor)
Este evident că aproape nicio sarcină de lucru nu se poate face fără ca operatorul să se miște într-o oarecare măsură (nu numai din rațiuni legate de metodele de lucru, dar și pentru că lipsa completă de mișcare, pe o perioadă relativ lungă, poate dăuna sănătății), cum la fel de clar este că un client nu este dispus să plătească doar pentru ca operatorul să se plimbe și să se contorsioneze în mod excesiv în timpul orelor de program. Ceea ce înseamnă că este necesar să fie definite clar și fără echivoc, pentru fiecare sarcină de lucru, metode standard specifice, care să stabilească modul de amplasare la locul de muncă a echipamentelor și dispozitivelor necesare, succesiunea mișcărilor utile, precum și durata lor standard.
Pentru a separa activităţile care adaugă valoare de cele ce pot fi considerate „mişcări inutile”, este util să observăm timpul în care operatorul are „contact” cu produsul pe care îl prelucrează (atinge efectiv materialul). De obicei se consideră că acest timp este necesar pentru activităţi care adaugă valoare. Toate celelalte activităţi (aducerea sculelor în poziţia de lucru, apăsarea unor comenzi, aplecarea pentru citirea specificaţiei etc.) înseamnă mişcări care nu adaugă valoare. De obicei, aceste mişcări nu apar specificate în instrucţiunile de lucru şi nici sînt „văzute” aproape de nimeni (nici măcar de cel care le face!), decît dacă este antrenat în recunoașterea pierderilor şi conştient că suma unor mici pierderi ascunse poate fi mai mare decît o pierdere evidentă. Poate tocmai din acest motiv, una din cărţile fundamentale pentru Lean se numeşte „Learning to See”[1].
„A-ți schimba poziția și a adăuga valoare se numește muncă. A-ți schimba poziția și a nu adăuga valoare se numește mișcare. Mișcarea, deci, înseamnă a-ți schimba poziția fără a munci, a te mișca și a adăuga costuri.” (Gwendolyn D. Galsworth)
Acest tip de pierdere, prin mișcări excesive, constituie însă, în multe situații, un paradox. Chiar dacă este nevoie să se identifice și să se elimine mișcările inutile sau excesive (din rațiuni de productivitate și eficiență), de multe ori, în cazul operatorilor umani care execută sarcini cu caracter repetitiv, este nevoie să se prevadă fracționarea proceselor și intercalarea de pauze și de mișcări suplimentare (din rațiuni ergonomice și de prevenire a îmbolnăvirilor profesionale).
„Singurul loc în care munca şi mişcarea înseamnă acelaşi lucru este grădina zoologică, unde vizitatorii plătesc ca să vadă animalele în mişcare.” (Taiichi Ohno)
Există nenumărate exemple de mișcări inutile ce pot fi observate în procesul muncii, în diferite domenii de activitate:
- Căutarea unei specificaţii de produs sau a unei scule necesare, care nu se află la îndemînă în timpul ecxecutării unei sarcini de lucru
- Posturi neobișnuite sau dificile ale corpului, necesare pentru a executa anumite sarcini de lucru
- Deplasări frecvente ale angajaților dintr-un birou pentru a duce documente la copiat sau la semnat, ori a lua documente de la imprimantă
- Mutarea unui palet cu materiale care blochează accesul, pentru a ajunge la altul care este necesar
- Sortarea materialelor sau informațiilor necesare pentru realizarea unei sarcini.
Mișcările în exces provin din diferite cauze, printre care se pot enumera:
- Amplasarea irațională a echipamentelor sau a posturilor de lucru
- Proiectarea necorespunzătoare a posturilor de lucru
- Dezordine și dezorganizare în zonele de lucru
- Metode ineficiente de lucru și lipsa unor standarde de muncă revizuite periodic
- Calificarea insuficientă a angajaților
- Alte categorii de pierderi nerezolvate, care necesită manipulare excesivă
- Echipamente de lucru excesiv de complexe
- Lipsa unui sistem 5S.
Sindromul Penelopei: „Cine face şi desface are tot timpul ce face.”
De ce trebuie reduse sau eliminate mișcările în exces? Eu obișnuiesc să spun că scopul muncii nu este să obosim, ci să obținem rezultatele dorite, cu minim de efort. Iar principalele consecințe ale mișcărilor inutile se pot cuantifica prin efortul fizic suplimentar al oamenilor în procesul muncii, fără a exista vreun adaos de valoare pentru client, pentru că oboseala înseamnă stres, netenție, timp pierdut. Mai mult, cînd nivelul de oboseală este mare, crește riscul de producere de accidente și de defecte.
„Ceea ce spui este că a-l face pe un angajat să muncească și a avea profit de pe urma acestei munci sînt două lucruri diferite.” (Eliyahu M. Goldratt)
Există indicatori ce pot fi folosiți pentru a ține sub control cantitatea de efort suplimentar, pierdut în procesul de lucru:
- Numărul anual de zile de concediu medical pentru afecțiuni musco-scheletale
- Suprafața medie a unui post de lucru
- Distanța medie parcursă zilnic la un post de lucru
- Punctajul obținut la auditul 5S.
[1] „Learning to See: Value Stream Mapping to Add Value and Eliminate MUDA”, by Mike Rother, John Shook, Lean Enterprise Institute, 1999
[image]
