„Decît mult şi prost, mai bine puţin şi cu rost!” (proberb adaptat)
Supraproducţie = a realiza în mai mult, mai devreme sau mai repede decît este necesar unui client
Ohno considera că supraproducția este cel mai periculos tip de pierdere, dintre cele 7 tipuri de pierderi incluse în Muda, deoarece prin producerea de cantităţi suplimentare necerute (încă) de nimeni se multiplică şi se ascund multe alte pierderi consecutive pe fluxul de proces, respectiv:
- Defecte – în cazul supraproducției, defectele se „ascund” printre numeroasele produse realizate, cauzele acestora nemaifiind urgente de analizat și remediat pentru cei care se ocupă de îmbunătățirea calității – din moment ce există stocuri de siguranță suficient de mari.
- Procesare inadecvată – inspecţii redundabte, lucrul cu loturi mari etc.
- Transport – ceea ce se produce suplimentar trebuie manipulat de mai multe ori, dacă nu este imediat trimis la client
- Mișcări inutile – mai multe produse înseamnă mai mult efort, mai multe cutii sau mai mulți paleți, care se umplu și se golesc suplimentar
- Așteptare – ocuparea capacității de producție existente, ceea ce face ca alte comenzi să stea la rînd pentru a intra în producție sau alte sarcini să aștepte să fie executate după eliberarea personalului necesar
- Stocuri – supraproducția determină stocuri mai mari de WIP și de produse finite.
Iar supraproducția induce multe costuri suplimentare, pentru spaţiu de depozitare mai mare, echipamente mai multe de transfer pe flux, personal suplimentar, materiale în plus etc.
„Pentru lucrurile de prisos în viaţă trebuie să transpire niște oameni.” (Marcus Annaeus Seneca)
Există două modalități de evidențiere a supraproducției:
- În termeni cantitativi – a realiza mai mult decît este îi este necesar unui client, fie el extern sau intern. A produce mai mult înseamnă că tot ceea ce rezultă în plus față de cantitatea comandată trebuie stocat, gestionat, eventual întreţinut, pînă în momentul în care apare un cumpărător, așa că este nevoie de mai mult spațiu, de mai mulți oameni, de mai multe mijloace de stocare și transport – respectiv costuri de regie mai mari.
În practică, această situație apare atunci cînd:
Se lucrează cu așa-numitele „loturi economice” – care de obicei implică loturi de ordinul zecilor, sutelor sau miilor de produse (pentru a prelua duratele și costurile mari de schimbare de fabricație).
Procesul de producție nu este stabil, de aceea cantitatea comandată se mărește cu 1 – 10%, pentru a se produce un stoc de siguranță, care să acopere riscul de apariție a defectelor și rebuturilor pe flux.
- În termeni de timp – a realiza produsele mult înainte de momentul livrării sau vînzării lor, precum și mai repede decît este nevoie de ele.
- A produce mai devreme înseamnă a ocupa capacitatea de producție pentru a realiza ceva ce nu este încă necesar nimănui, ceea ce poate determina așteptări mai mari pentru clienții care dau comenzi mai mici de produse diferite.
- A produce mai repede înseamnă a avea un ritm de lucru mai intens decît cel necesar, respectiv a folosi resursele mai repede decît era planificat, uneori în exces, ceea ce iarăși determină pierderi prin consumuri suplimentare sau ruperi de stoc în anumite situații.
Există diferite cauze ale supraproducţiei, printre care se pot număra următoarele:
- Strategia de producție Push, bazată pe logica de tipul „Just-In-Case”, similară cu „rău cu rău, dar mai rău fără rău” sau „lasă să fie, că nu cere de mîncare”
- Lucru în loturi mari
- Procese instabile
- Flux neechilibrat
- Sistem inadecvat de previziune a volumului de vînzări pe anumite perioade
- Organizare de tip funcţional, cu canale lungi de comunicare şi luare a deciziilor
- Dorința de a crește la maxim încărcarea echipamentelor, respectiv atingerea unui OEE cît mai mare, ignorîndu-se însă constrîngerile posturilor din aval într-un flux de proces.
Desigur, pe un flux de proces complex, indiferent de domeniul de activitate, nu este posibil să se asigure condiții ideale de lucru, pentru a nu produce niciodată mai mult decît îi este util unui client anume. Întotdeauna va fi necesar să se ajungă la un compromis între previziunile de vînzare, duratele de timp pentru operațiile succesive de realizat, mărimea loturilor, timpul de schimbare de fabricație, disponibilitatea și productivitatea echipamentelor etc. Însă este important ca evitarea supraproducției să fie o strategie aleasă explicit și aplicată constant, nu o situație negată sau considerată imposibilă, doar pentru că pare imposibil de acceptat, din cauza condițiilor enumerate mai sus.
Chiar dacă supraproducția pare multora o muncă folositoare (doar se realizează produse mai multe, majoritatea bune, care la un moment dat pot fi vîndute, generînd venituri, nu-i așa?), în realitate există mai multe consecințe negative, de obicei omise de cei care încă mai cred că a avea depozitele pline este un semn bun pentru viitor.
Iată unele dintre consecințele negative ale supraproducției:
- Stocuri excesive – bani mulți imobilizați în marfa din depozite
- Costuri mari de gestiune a stocurilor și de logistică
- Flux discontinuu de producție, cu locuri înguste și timpi de lucru neechilibrați
- Riscuri sporite de poluare – pentru situațiile în care producția implică emisii nocive, materiale reciclate în regim controlat etc.
[image]
