Întotdeauna mi-a fost frică de statistică şi de metodele statistice mai complexe. Dacă statistica descriptivă este perfect digerabilă pentru aproape oricine, metodele mai complexe (gen DoE, ANOVA sau alte metode statistice inferenţiale avansate) mi se păreau inaccesibile. De ce? Pentru că implicau formule, calcule, criterii de selecţie, metode de eşantionare, teste etc. Dar la un moment dat am avut nevoie să fac un curs de un an de statistică şi să dau două examene cu destul de multe credite la facultate. Aşa că a trebuit să-mi înfrîng prejudecăţile şi să reîncep să citesc despre elementele de bază ale statisticii, trecînd mai apoi la aspecte mai complexe ale teoriilor şi modelelor statistice. Am avut şi un avantaj major – de la finalizarea primei facultăţi şi pînă în prezent au apărut computerele şi softurile specializate, care permit celor care înţeleg principiile să le poată aplica relativ facil, pentru a găsi răspunsurile căutate, fără să mai fie nevoie să ştie formulele şi să facă efectiv calculele necesare. Iar calculele au constituit mereu o problemă majoră pentru mine. Dar aceasta ar fi o altă poveste, pe care nu este cazul să o menţionez aici.
Revenind la statistică, ea există în noi şi în viaţa noastră mai mult decît ne dăm de obicei seama. Ne-am obişnuit atît de mult să vorbim despre normalitate (oameni normali, situaţii normale, caracteristici normale etc.), încît nici nu ne mai dăm seama că normalitatea de fapt nu există, fiind doar un concept creat de oameni pentru a defini ceea ce este mai des întîlnit, ceea ce este „mediu”, ceea ce se deosebeşte de ceea ce nu este frecvent sesizabil. V-aţi gîndit de multe ori ce aţi răspunde dacă cineva v-ar pune următoarele întrebări:
▫ Cum aţi defini un „om normal”?
▫ Prin ce se caracterizează un „om anormal”?
Mai mult ca sigur că răspunsurile ar putea fi de genul: „omul normal” este cel care arată şi se comportă aproximativ la fel ca ceilalţi, care nu iese în evidenţă prin nimic, în timp ce un „om anormal” este cel care este diferit de majoritate prin ceva anume. Aşa că vom putea identifica o serie de caracteristici ale omului normal – fizice, intelectuale etc. Ceea ce înseamnă că răspunsurile noastre ar face referire, măcar intuitiv, la o serie de alte concepte cunoscute în statistică, precum majoritate, medie, mediană, abatere etc.
Deci statistica face permanent parte din viaţa şi activitatea noastră, deoarece, chiar fără a avea o pregătire de specialitate, folosim în mod frecvent şi adesea inconştient principiile şi unele dintre metodele statistice. Este evident că datele la care putem avea acces nu ar însemna nimic, dacă nu ar putea fi interpretate într-un anumit fel, pentru a ne permite să facem o serie de alegeri.
Iată un exemplu:
Într-un raport făcut de departamentul de resurse umane dintr-o organizaţie, apar consemnate nişte date: 2012 / 312 / 1200
2006 / 75% / 37%
Ce semnificaţie ar putea avea aceste date pentru cel care le citeşte? Specialiştii în decodificarea limbajelor sau cei care au capacitate dezvoltată de deducţie, vor încerca bineînţeles să caute nişte interpretări în funcţie de context sau de alte criterii. Dacă l-am întreba pe cel care le-a notat în raport, poate vom afla că:
„În 2012, 26% dintre angajaţi (adică 312 dintre cei 1200 de angajaţi) consideră că nu au suficiente cunoştinţe de specialitate în domeniul utilizării computerelor. În 2006, 75% dintre angajaţi considerau că au suficiente cunoştinţe, iar 37% considerau că ar trebui totuşi să participe la cursuri de pregătire.”
Deci datele disponibile, colectate din activitatea curentă sau prin realizarea de experimente , trebuie să fie adecvat organizate, analizate şi interpretate, pentru a putea să fundamenteze luarea unei anumite decizii.
În fişierul ataşat am inclus cîteva considerente despre PROIECTAREA EXPERIMENTELOR (DoE – Design of Experiments):
Dacă aveţi comentarii, întrebări sau propuneri, le aştept pe toate!
Numai bine,
Cristina