Lean în viaţa personală – Despre egoism şi nesimţire – calităţi sau defecte ale omului Lean?

În ultima vreme, am observat că devin din ce în ce mai egoistă şi mai nesimţită. Egoism? Nesimţire? De cele mai multe ori preferăm să utilizăm nişte eufemisme în locul acestor cuvinte, pentru că par al naibii de negative, mai ales folosite cu referire la propria persoană!

Şi totuşi, dacă luăm sensurile de bază ale celor două cuvinte:

  1. Egoism vine de la „Ego”, iar Ego = eu. Aşadar: Egoism = preocupare pentru sine, pentru interesele proprii
  2. Nesimţire are în componenţă „simţ”, adică facultatea fiinţelor de a percepe elemente din exterior, prin senzaţii şi excitaţii la nivelul organelor de simţ; prin extensie, a simţi se referă la a băga de seamă, a observa, a înţelege, – dar prin alte mijloace decît prin abilităţi cognitive, respectiv a fi cuprins de o stare afectivă sau de emoţii, a fi tulburat de sentimente. Nesimţirea este inversul simţirii, deci Nesimţire = insensibilitate faţă de efectele nedorite ale factorilor externi şi ale emoţiilor şi sentimentelor declanşate asupra noastră.

Deci, dacă interesele proprii nu sînt nicidecum imorale, ilegale, ba chiar sînt puternic influenţate de responsabilitatea socială, iar lipsa de sensibilitate reflectă o persoană stabilă, sigură pe sine, cu o bună imagine şi stimă de sine, atunci de ce să ne gîndim doar la semnificaţiile peiorative ale celor doi termeni?

De ce să ne ascundem la umbra cuvintelor aparent mai neutre?

Iată şi un citat semnificativ:

“Îţi aminteşti lucrurile care te îngrijorau acum un an? Cum s-au finalizat? Nu ai irosit în mod inutil o mulţime de energie, din cauza celor mai multe dintre ele? Nu s-au rezolvat cu bine majoritatea dintre ele, pînă la urmă? Dacă cei care se îngrijorează din orice s-ar gîndi mai mult la bogăţiile pe care le posedă, ar renunţa să se mai îngrijoreze.” (Dale Carnegie)

Şi nu uitaţi sfatul însoţitoarelor de bord la decolarea avioanelor: în caz de urgenţă, la căderea măştilor de oxigen, mai întîi trageţi-o pe cea mai apropiată şi fixaţi-vi-o vouă înşivă, iar de-abia apoi ajutaţi-i pe cei aflaţi în grija voastră!

Eu cred că omul care are curaj să recunoască cu sinceritate că este egoist şi nesimţit, adică cel care îşi dă seama că pe primul loc este propria persoană, are şansa de a se dezvolta continuu, prin compararea permanentă cu sine, ca reper pentru evaluarea tendinţelor de evoluţie în viaţă.

Dacă este să fac o paralelă cu teoria îmbunătăţirii proceselor, se ştie că un proces care nu este stabil nu poate fi controlat, iar un proces care nu poate fi controlat nu poate fi îmbunătăţit. Iar procesul controlabil în cel mai eficient mod trebuie să fie robust, adică să depindă foarte puţin de factorii din exterior.

Similar, este evident că un om care nu este stabil emoţional nu va putea să se controleze, ceea ce va duce la o variabilitate mare a comportamentelor şi a performanţelor proprii. Inversul este omul stabil emoţional (adică relativ insensibil la stimulii externi, respectiv „nesimţit” sau „robust”) şi cu un loc al controlului intern (deci un om care consideră că orice rezultat al deciziilor sau acţiunilor sale este responsabilitatea lui directă, respectiv un om „egoist” – concentrat pe nevoile, interesele şi dorinţele lui). Iar acest om se poate dezvolta continuu, avîndu-se pe sine permanent ca referinţă pentru nivelul performanţelor proprii în timp.

Atenţie!

„Egoism nu înseamnă ca cineva să trăiască aşa cum doreşte. Înseamnă a le cere altora să trăiască aşa cum îşi doreşte fiecare să trăiască.” (Oscar Wilde)

„Conştiinţa ta este măsura onestităţii egoismului tău. Ascult-o cu atenţie.” (Richard Bach)

Voi ce credeţi? Aştept opiniile voastre!

Numai bine,
Cristina

[image]

This entry was posted in auto-cunoastere, dezvoltare personala, Lean, schimbare, viata and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *