Mai este nevoie de îmbunătăţire continuă?

Pe 1 mai 2012 a apărut un articol  care a încins discuţiile despre necesitatea şi oportunitatea eforturilor de îmbunătăţire continuă. Articolul începe cu avertismentul:

Six Sigma, Kaizen, Lean, and other variations on continuous improvement can be hazardous to your organization’s health. “

Argumentele propuse de autor au declanşat un flux de comentarii, majoritatea dintre ele fiind impotriva părerilor expuse de autor (peste 200, la ora la care scriu eu).

Dacă aş fi capabilă să devin un leader de opinie, mi-ar plăcea să creez o mişcare pentru simplitate, care să aibă ca ideologie îmbunăţirea continuă, pornind de la conştientizarea propriului mod de procesare a informaţiilor şi pînă la simplificarea proceselor umane, sociale şi organizaţionale.

Eroarea pe care o văd eu în raţionamentul lui Ron Ashkenas (şi nu numai al lui) este că ceea ce ţine de îmbunătăţirea continuă este considerat a fi legat doar de procesele din cadrul organizaţiilor. Nu pot exista rezultate sustenabile în urma îmbunătăţirilor continue fără schimbarea oamenilor implicaţi şi fără evoluţia acestora prin “îmbunătăţirea pesonală continuă” (pentru a denumi cu alte cuvinte procesul de dezvoltare personală continuă).

Dacă din iniţiativele de îmbunătăţire continuă contorizăm doar indicatori tehnici şi financiari, atunci ele intr-adevăr pot ajunge, la un moment dat şi în anumite condiţii organizaţionale, să devină periculoase pentru sănătatea firmei, deoarece în viaţă orice exces duce la distrugerea homeostaziei, care se poate acutiza pînă la imposibilitatea reechilibrării situaţiei în lipsa unui input extern.

Pericolul, după mine, poate fi evitat numai dacă îmbunătăţirea continuă a proceselor şi performanţelor organizaţionale este cuantificată doar ca efect al îmbunătăţirii continue a celor din organizaţie, respectiv a conştientizării şi dezvoltării propriilor procese mentale care determină calitatea deciziilor şi comportamentelor noastre. Dacă vom înceta să divizăm viaţa noastră în viaţă profesională şi viaţă personală, prin armonizarea şi integrarea obiectivelor noastre individuale, este posibil să trăim mai bine, atît noi cît şi organizaţiile din care facem parte.

Dilema este insă de genul celei cu oul şi cu găina. Cine să înceapă schimbarea paradigmei? Organizaţia – prin iniţiativele de îmbunătăţire continuă, sau fiecare om din organizaţie – prin dezvoltarea lui personală continuă?

Aici ar fi de discutat strategiile posibile.

Voi ce credeţi?
Numai bine,
Cristina

This entry was posted in dezvoltare personala, Imbunatatire, Lean, Lean Six Sigma, schimbare and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Mai este nevoie de îmbunătăţire continuă?

  1. Diana says:

    Părerea mea: începutul trebuie să-l facă fiecare om din organizație, prin dezvoltarea lui personală continuă, pentru că sunt de părere că mult mai ușor aduci la același numitor oameni competenți și organizați bine în viața de zi cu zi, chiar dacă cu interese diferite, decât să existe principii bine definite în cadrul unei organizații, pe care însă să o populezi cu oameni care o iau de la zero cu organizarea și disciplinarea propriilor acțiuni . . .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *