r r Coeficient de corelare, ce măsoară puterea asocierii liniare într-o analiză de corelare
Random Input Elements Elemente aleatorii de intrare Instrument de stimulare a creativităţii propus de Edward de Bono, care se bazează pe gîndirea laterală pentru generarea de noi idei şi concepte; ca mod de lucru, se porneşte de la un cuvînt sau orice alt element de intrare aleatoriu – ca punct inedit de pornire pentru a scoate din context problema de rezolvat şi creare de asocieri cu idei şi perspective noi.
De regulă, cuvîntul ce stimulează gîndirea laterală nu trebuie fie complet aleatoriu – de exemplu, nu trebuie să fie de acelaşi fel cu unul utilizat anterior, pentru că induce copierea modului de gîndire anterior, sau nu trebuie să fie un cuvînt ce caracterizează strict un aspect concret al problemei analizate. Se pot aplica mai multe metode de selecţie aleatorie a unui cuvînt de pornire, respectiv:
– Se face o listă de 60 de cuvinte aleatorii (foc, masă, pantofi, nas, crocodil, avion, cronometru etc.) – cînd e nevoie de un cuvînt, te uiţi la ceas şi alegi cuvîntul de la numărul secundei din acel moment
– Se utilizează un dicţionar şi se ia cuvîntul aflat într-o anumită poziţie (pagina …, coloana din dreapta, rîndul …)
– Se închid ochii şi se alege cuvîntul pe care se pune degetul pe pagina unei cărţi, reviste, …
După alegerea cuvîntului, se enumeră toate caracteristicile sau asocierile posibile, iar apoi se utilizează fiecare element din listă pentru a verifica efectul sau relaţia cu problema în cauză.
Metoda este foarte utilă în următoarele situaţii:
Stagnarea generării de idei
Pornirea într-o nouă direcţie, gîndirea la altceva
Mai multe puncte de pornire pentru generarea de idei
Ieşirea dintr-un blocaj mental
Rapid Improvement Event Eveniment de îmbunătăţire rapidă Eveniment care se concentrează pe o îmbunătăţire punctuală, într-o zonă delimitată sau referitoare la un aspect specific; durata poate fi de maxim 5 zile, eventual cu o perioadă de 2-3 săptămîni de pregătire înainte de fiecare eveniment şi una de 2-3 săptămîni pentru monitorizarea efectelor îmbunătăţirii, după fiecare eveniment (similar cu Kaizen Blitz)
Rapport Raport Numărul de cazuri dintr-o categorie a unei variabile, împărţit la numărul de cazuri din altă categorie a variabilei respective
Rate Rată Numărul de valori reale (efective), împărţit la numărul de valori posibile pentru variabila de interes într-o anumită unitate de timp
Rater Arbitru O persoană care evaluează sau judecă performanţele într-un anumit domeniu, în funcţie de criterii sau standarde specifice
Rating Scale Scală de ierarhizare O serie de articole sau enunţuri care descriu gradul sau măsura în care există un anumit aspect al unei trăsături sau a unei deprinderi personale
Ratio Scale Scală de raport Scala de raport este similară scalei de interval, cu deosebirea că există un punct zero absolut. Exemplul clasic este cel al scalei Kelvin de măsurare a temperaturilor, care are un punct de zero absolut. De remarcat că scala Fahrenheit sau scala Celsius de măsurare a temperaturii nu respectă această cerinţă, fiind scale de interval, respectiv diferenţa dintre 10°F sau °C şi 20°F sau °C este aceeaşi ca diferenţa dintre 100°F sau °C şi 110°F sau °C.
Reactance Theory Teoria reactanţei Teorie care consideră că presiunea socială ce urmăreşte conformarea produce efectul opus, datorită percepţiei persoanei că i se limitează libertatea de a alege. Astfel, cînd presiunea de a acţiona într-un anumit fel este prea mare, tindem să ne opunem prin reacţiile noastre, pentru a ne proteja libertatea personală, pe care o simţim ameninţată de decizii din afara noastră.
Reactive Maintenance Mentenanţă reactivă Strategie de mentenanţă care presupune realizarea de intervenţii de mentenanţă după ce s-a constatat proasta funcţionare sau s-a produs defectarea echipamentului. Mentenanţa reactivă implică intervenţii realizate în timpul opririlor neplanificate şi aleatorii. Acest tip de strategie este specific pentru echipamentele incluse în mod voluntar în categoria de utilizare denumită „Run-To-Failure” (RTF) sau în cea a echipamentelor pentru care nu se consideră necesar să se prevadă o strategie de mentenanţă planificată.
Reactivity Reactivitate Viteza de satisfacere a cerinţelor neanticipate ale clienţilor
Real Value Valoare reală Atribute şi trăsături ale unui produs sau serviciu care, în ochii clienţilor, constituie elemente pentru care sînt dispuşi să plătească
Realization Gap Decalaj de realizare Perioada dintre prima percepţie a unei nevoi şi lansarea unui produs care să satisfacă acea nevoie
Realm of the Senses Regatul simţurilor Tehnică de stimulare a creativităţii ce se bazează pe cele 5 simţuri pentru a identifica atribute, idei, soluţii referitoare la un anumit domeniu de interes. Practic, pornind de la o experienţă oarecare, se notează, adesea într-o schemă de tip „Mind Map”, ideile legate de fiecare componentă senzorială – văz, auz, gust, miros, pipăit.
Reasoning Raţionament Raţionamentul este abilitatea unei persoane de a procesa informaţii şi a formula explicaţii, prin atribuirea de înţelesuri unor fenomene observate. Astfel apare comportamentul raţional, ce implică acţiuni realizate ca urmare a motivaţiei determinate prin raţionament. Raţionamentul unui individ este influenţat de ceea ce ştie, de modul în care îşi reprezintă exteriorul, de mecanismul propriu de inferenţă între percepţie şi realitatea externă, dar şi de structura internă capabilă să execute o astfel de procesare a informaţiilor. Dacă ar fi să facem o paralelă, creierul uman ar fi sistemul hardware al unui calculator, iar raţionamentul ar duce la rezultate specifice prin utilizarea diferitelor aplicaţii software şi a bazelor de date disponibile existente la un moment dat.
Există mai multe tipuri de raţionament.
Raţionamentul inductiv constă în trecerea de la specific la general, prin producerea unei ipoteze generale pornind de la o serie de date particulare şi de la unele cunoştinţe (tacite) existente. Astfel, concluzia obţinută prin inferenţă inductivă este mai generală decît premisele din care a fost obţinută şi chiar dacă premisele sînt adevărate, concluzia rămîne, totuşi, probabilă – sub aspectul valorii de adevăr. În funcţie de scopul inducţiei, se pot distinge trei tipuri de raţionament inductiv:
(a) raţionamentul de inducere a unei proprietăţi – constă în inducerea, inferenţa sau extrapolarea unei caracteristici observate la o parte dintre membrii unei categorii, pentru a o generaliza la toţi membrii categoriei. De exemplu, dacă de mai multe ori vedem un copil care răspunde obraznic cuiva, vom generaliza şi vom spune: „toţi copiii sînt obraznici”.
(b) raţionamentul de inducere a unei reguli – apare atunci cînd se porneşte de la o serie de situaţii similare care par să indice o anumită regulă ce le guvernează, cum ar fi: ori de cîte ori faci suma unor numere pozitive, suma totală este mai mare decît orice termen individual al sumei. Exemplul cel mai clar este cel al exerciţiilor de perspicacitate, de genul: „Este dat un şir de numere: 1, 2,3,5,7,11,13,17,19, …. Completaţi locul gol cu următorul număr din şir.”
(c) raţionamentul de inducere a unei structuri – implică, în plus faţă de inducerea unei caracteristici (sau a unei combinaţii ale caracteristicilor) sau a unei reguli, identificarea şi generalizarea unei reţele constante de conexiuni între elementele unei mulţimi. De exemplu, cînd ajungi într-un oraş pe care nu îl cunoşti, îţi poţi forma o perspectivă asupra modului în care funcţionează acel oraş, pornind de la inferenţa aspectelor observabile la nivelul arhitectural. Un alt exemplu este cel al raţionamentului necesar pentru rezolvarea unei probleme de genul: „Educatorul este pentru copil ceea ce este profesorul pentru (a) director, (b) student, (c) facultate.”
Raţionamentul deductiv urmăreşte trecerea de la nivelul general la cel specific, pe baza unor reguli de deducţie, care să permită obţinerea de noi cunoştinţe. Inferenţa deductivă constă dintr-o serie de procese raţionale prin care, în funcţie de anumite premise, se determină logic o anumită concluzie la fel de generală sau mai puţin generală decît premisele din care a fost obţinută (concluzia nu spune mai mult decît spun premisele din care a fost obţinută). Există trei tipuri de raţionament deductiv:
(1) raţionament silogistic – silogismul este deducerea unei concluzii, respectiv inferenţa formată din trei propoziţii (două premise şi o concluzie) şi din trei termeni (subiectul – S, predicatul – P şi termenul mediu – M). Astfel, silogismul este un argument în care, din două premise (propoziţii categorice) care au un termen comun (M), se deduce drept concluzie o propoziţie care uneşte ceilalţi doi termeni, adică termenii necomuni din premise (S,P). Un exemplu de silogism este următorul: 1. Toate pisicile sînt mamifere. 2. Toate mamiferele nasc pui vii. 3. Pisicile nasc pui vii. Propoziţiile 1şi 2 reprezintă premisele, iar propoziţia 3 reprezintă concluzia.
(2) raţionament ipotetico-deductiv – tip de inferenţă care constă din două premise şi o concluzie. Prima premisă este o implicaţie (o propoziţie condiţională) de genul „dacă p atunci q”, unde p se numeşte antecedent, iar q – consecvent. A doua premisă constă în afirmarea sau negarea fie a antecedentului („p este adevărat”; „p este fals”), fie a consecventului („q este adevărat”; „q este fals”).
(3) raţionament liniar – tip de raţionament tranzitiv, ce porneşte de la două premise, fiecare descriind o relaţie dintre cele două elemente prezente în premise. De exemplu: „Un elefant este mai mare ca un tigru. Un şoarece este mai mic decît un tigru. Deci elefantul este cel mai mare dintre cele trei animale.”
Raţionamentul analogic se aplică pentru a identifica o strategie de soluţionare a unei probleme (problema ţintă) pornind de la soluţia găsită pentru rezolvarea unei alte probleme (problema de bază). Între cele două probleme trebuie să existe două tipuri de similarităţi:
– Similarităţi de suprafaţă – de exemplu, dacă între cele două probleme există unele aspecte similare minore, fără o contribuţie esenţială la rezolvarea problemei
– Similarităţi structurale – apar atunci cînd relaţiile dintre elementele unei probleme corespund cu relaţiile dintre elementele problemei ţintă, ceea ce permite rezolvarea celei de a doua probleme (de exemplu, linia de asamblare creată de Ford a fost realizată pornind de la procesul de „dezasamblare” a cărnii de pe scheletul animalelor sacrificate într-un abator.
Raţionamentul analogic implică trei etape:
– Recunoaşterea problemei de bază
– Abstractizarea – în care cel care vrea să rezolve problema identifică structura sau principiul util pentru a găsi analogia necesară
– Căutarea analogiei (mapping) – în care rezolvatorul aplică informaţiile la problema ţintă.
Există trei tipuri de raţionament analogic:
(1) Raţionament analogic propriu-zis – pornind de la o problemă – analog, care are aceeaşi structură ca a problemei ţintă, dar nu şi aceleaşi caracteristici de suprafaţă. Acest tip de raţionament este deseori dificil de realizat, de aceea este nevoie de indicaţii suplimentare sau sugestii. Dificultatea realizării analogiei constă în incapacitatea de a extrage structura de bază şi de a o suprapune peste problema de bază de rezolvat.
(2) Raţionament analogic pe baza de model – un model este un ansamblu de elemente esenţiale şi de relaţii cauzale între acestea, utilizat pentru a vizualiza mai uşor problema de bază de rezolvat.
(3) Raţionament analogic pe bază de exemple – un exemplu este o problemă din acelaşi domeniu cu problema ţintă, a cărei rezolvare este descrisă pas cu pas.
Pentru transformarea datelor brute în informaţii semnificative pentru luarea unor decizii, se foloseşte următoarea succesiune de tipuri de raţionament:
1. Inducţie: se combină elementele de informaţii disponibile pentru a se găsi soluţii specifice, a se ajunge la nişte reguli generale sau concluzii care pot explica de ce mai multe fenomene aparent separate se produc împreună. De exemplu, prin inducţie , pornind de la observaţii disparate, se poate ajunge la concluzii despre situaţia unei organizaţii, aşa cum se întîmplă în managementul vizual. Un proces riguros de inducţie depinde de validitatea relaţiei cauzale dintre fenomenele observate, nu neapărat de asocierea dintre un fenomen şi altul.
2. Deducţie: utilizarea unor reguli generale pentru interpretarea unor situaţii specifice, în vederea ajungerii la nişte concluzii logice. Analiştii încep cu un set de reguli, pe care le utilizează pentru interpretarea informaţiilor. De exemplu, pornind de la experienţa sa, un consultant poate deduce cauzele unei anumite situaţii, recunoscînd anumite efecte ce apar de regulă în respectiva situaţie.
3. Abducţie: este un termen referitor la procesul de gîndire care însoţeşte ceea ce pare a fi o “iluminare” sau intuiţia. Cînd informaţiile disponibile nu par a fi cele aşteptate, apar semnele de întrebare care permit trecerea dincolo de planul aparent al problemei. Astfel, prin raţionamentul legat de ceea ce lipseşte în informaţiile disponibile, se generează mai multe întrebări, pentru a se înţelege mai bine situaţia, în loc de găsirea unor soluţii ale unei probleme aparente. Acest tip de raţionament stă la baza metodei „5 De ce?”.
Reference Referinţă Informaţie de bază despre locul unde se află sursa a ceva reprodus în altă parte – o informaţie, o teorie, o opinie etc.
Reference Frame Cadru de referinţă Teorie care se bazează pe definirea unui element sau aspect considerat ca bază de comparaţie în enunţarea unei judecăţi de valoare, în formularea unei aprecieri sau a evaluării faţă de respectivul reper
Regression Fallacy Iluzia regresiei Constă în atribuirea efectului regresiei unei cauze externe
Regression Line Linie de regresie Linie dreaptă care rezumă cel mai bine corelaţia dintre două variabile de interval sau de raport
Regulation Regulament Act normativ specific pentru o organizaţie, comunitate profesională etc., care enunţă regulile interne, stipulează principii şi valori organizaţionale, defineşte cerinţe şi condiţii specifice interne
Relative Measure Mărime relativă Valoare determinată ca un raport între două mărimi absolute, medii sau relative, care se poate exprima prin proporţia la o unitate, la 100 (procente), la 1000 (miimi) etc. Se disting mai multe tipuri de mărimi relative, în funcţie de aspectul considerat:
– mărime relativă a structurii – se determină ca raport între fiecare parte componentă a unei colectivităţi şi întreaga colectivitate (se mai numeşte pondere, greutate specifică)
– mărime relativă a dinamicii – raport între nivelul unui fenomen într-o perioadă anume şi nivelul aceluiaşi fenomen într-o altă perioadă de referinţă
– mărime relativă a intensităţii – raport între mărimea unui fenomen, faţă de alt fenomen cu care se află într-o anumită relaţie (frecvenţa, gradul de răspîndire etc.)
– mărime relativă a coordonării – raport dintre părţile componente ale aceleiaşi colectivităţi statistice de acelaşi fel, aflate în spaţii diferite
Relevance Tree Arborele relevanţei Metodă de evaluare utilizată pentru alegerea celei mai adecvate soluţii dintre mai multe soluţii disponibile; ca mod de lucru, se divide problema în mai multe ramuri (de exemplu, în procese, sisteme şi tehnici). Arborele relevanţei are de obicei 3 – 4 niveluri – fiecare nivel implică detalierea în funcţie de unul sau mai multe criterii de selecţie (obiective sau subiective), care nu trebuie să se suprapună. Combinarea acestor criterii permite evaluarea relevanţei fiecărei ramuri, respectiv ierarhizarea relevanţei elementelor identificate.
Remaining Duration (RDU) Durata ramasă Timpul necesar finalizării unei activităţi, ce poate fi identificat la un moment dat (de exemplu, într-o diagramă Gantt)
Remote Maintenance Mentenanţă la distanţă Acţiune de mentenanţă realizată fără accesul fizic al personalului de intervenţie la echipament
Renewable Resource Resurse regenerabile Resurse naturale ce se pot auto-regenera într-o anumită perioadă de timp, prin creştere (flora spontană, de exemplu), prin repopulare, însămînţare etc.
Repeatable Questions Diagram Diagrama întrebărilor repetitive Metodă de evaluare ce are mai multe denumiri: diagrama “de ce / de ce şi cum / cum” sau diagrama cauzală. Este o metodă subiectivă, dar simplu de utilizat, aplicată pentru identificarea problemelor şi stabilirea scopurilor. Se poate aplica individual sau în grup. Ca mod de lucru, constă în repetarea unor întrebări pînă se epuizează răspunsurile posibile şi se obţine o cantitate suficientă de informaţii. Se folosesc două tipuri de întrebări repetitive (De ce? şi Cum?), care determină întrebări şi răspunsuri în serie, pînă la epuizarea subiectului.
Representation Reprezentare Termenul de reprezentare se foloseşte fie pentru a numi procesul de creare a unei „reprezentări” interne a unui obiect sau fenomen extern, fie pentru a desemna rezultatul procesului de reprezentare. Reprezentarea înseamnă în limbajul comun, dar şi în cel ştiinţific (în tehnică, matematică, ştiinţele cognitive etc.) desemnarea a ceva prin altceva, substituirea unei mulţimi prin altă mulţime ,a unui obiect printr-o imagine, schemă, simbol etc.
Astfel, procesul de reprezentare este un proces psihic prin care se creează o imagine sau un model informaţional intern, actualizat, al unui obiect, fenomen, eveniment, mediu etc., care a fost anterior perceput şi care în momentul reprezentării poate lipsi din cîmpul nostru senzorial. Deci reprezentarea este procesul de producere şi utilizare mentală a imaginilor unor obiecte reale, în absenţa lor.
Atît procesul de reprezentare, cît şi reprezentarea propriu-zisă (imaginea sau modelul mental) se bazează pe memoria de lungă durată şi pe imaginaţie.
Requalification Recalificare Formare profesională ce permite dobîndirea de competenţe specifice unei noi ocupaţii, alta decît cea pentru care s-a pregătit anterior o persoană
Required Function Funcţie cerută Funcţie (principală, stabilită în etapa de proiectare) sau ansamblu de funcţii ale unui bun, a căror îndeplinire este considerată ca necesară pentru funcţionarea unui anume bun şi prestarea unui serviciu specific. (X 60-010)
Resource Breakdown Structure (RBS) Structura detaliată a resurselor Structură bazată pe repartizarea pe activităţi a resurselor alocate unui proiect
Resource Calendar Calendarul resurselor Momentele şi perioadele de timp în care resursele necesare trebuie să fie alocate şi disponibile pentru a permite realizarea activităţilor unui proiect, conform unei planificări prealabile
Resource Inventory Inventarul resurselor Procedură de identificare a resurselor disponibile la un moment dat într-o anumită zonă, pentru un anumit scop. Informaţiile necesare se obţin printr-o anchetă sau prin interviuri, prin care se caută răspunsuri la întrebări similare cu cele următoare: Cine furnizează serviciile sau produsele necesare? Ce servicii / produse / competenţe există? Ce tipuri? În ce cantităţi? În ce condiţii? etc.
Inventarul resurselor se poate concretiza în cel puţin două tipuri de materiale utile:
- Catalogul de resurse – enumerarea resurselor disponibile, inclusiv a datelor utile pentru identificarea lor şi contactarea furnizorilor
- Matricea de resurse – descrie furnizorii de servicii şi include o clasificare în funcţie de anumite criterii legate de calitatea, cantitatea şi condiţiile de furnizare a resurselor.
Resource Levelling Nivelarea resurselor Metodă de analiză în reţea în care decizia de planificare calendaristică a unei activităţi (stabilirea datei de început sau de sfîrşit) se ia în corelare cu procesul de gestiune a resurselor şi cu posibilitatea de decalare / prelungire a duratei de livrare
Resource Smoothing Echilibrarea / netezirea resurselor Metodă de analiză în reţea în care decizia de planificare calendaristică a unei activităţi (stabilirea datei de început sau de sfîrşit) se ia în corelare cu procesul de gestiune a resurselor, atunci cînd nu există posibilitatea de prelungire a duratei de livrare
Resource Unit Unitate de măsură a resurselor Unitate de măsură specifică pentru un anumit tip de resurse
Resource Utilization Gradul de utilizare a resurselor Mod de utilizare a unor resurse astfel încît să se maximizeze rezultatele obţinute
Responsibility Responsabilitate Responsabilitate definită sau asumată ante-factum, capacitatea de a fi responsabil pentru anumite fapte sau acţiuni, pe baza unor experienţe şi competenţe adecvate. În limba română, se foloseşte tot termenul de responsabilitate pentru a se traduce conceptul de „accountability” – care are semnificaţia de asumare post-factum a răspunderii pentru realizarea unor sarcini sau pentru luarea unor decizii care au condus la anumite consecinţe.
De obicei, responsabilitatea ante-factum este legată de obligaţiile ce decurg din realizarea activităţilor specifice unui post (de obicei descrise în fişa postului). De obicei, pentru a se putea realiza sarcinile din fişa postului, titularul trebuie să aibă dreptul de a lua o serie de decizii specifice, respectiv să i se aloce o autoritate între nişte limite clar delimitate, corespunzător postului. Deci, autoritatea este un drept, iar responsabilitatea este o obligaţie pentru fiecare titular de post. În general, nu poate exista responsabilitate fără autoritate, deoarece nu pot fi realizate sarcinile, dar autoritatea neînsoţită de responsabilitate poate duce la abuzuri de putere. Responsabilitatea şi autoritatea nu trebuie confundate cu puterea persoanei de pe postul respectiv.
Reverse Engineering Proiectare inversă Abordare de proiectare utilizată pentru a descompune şi inspecta un produs al concurenţei, în scopul descoperirii posibilelor îmbunătăţiri utile pentru produsul propriu
Rhythm / Pace Ritm Viteza cu care se realizează, într-o perioadă dată, anumite acţiuni de pe fluxul de proces
RISE RISE Metodologie de rezolvare a problemelor ce include 4 etape. R = Recunoaştere (Ce constituie o problemă?), I = investigare (identificarea cauzei problemei), S = Soluţionare (eliminarea permanentă a cauzei problemei), E = Evaluare (lecţii învăţate după rezolvarea problemei)
Risk Risc Riscul este definit ca posibilitatea de a suferi daune ca urmare a expunerii la un pericol. Riscul poate fi cuantificat ca probabilitatea de producere a unui eveniment nesigur, incert, de regulă cu impact negativ şi nedorit de subiect. Riscul se caracterizează prin probabilitatea de apariţie şi prin amploarea impactului potenţial. Riscurile sînt prezente oriunde şi oricînd, indiferent de zonă, activitate, situaţie etc.
Nu întotdeauna un eveniment nedorit este un risc. Dacă probabilitatea de apariţie a unui eveniment incert şi nedorit este foarte mare, atunci el trebuie considerat o ipoteză de lucru sau o condiţie de mediu, fără să fie în realitate un risc cuantificabil. De exemplu, instabilitatea legislativă din România aflată parcă într-o tranziţie permanentizată, nu constituie un risc, ci o condiţie de mediu, o ipoteză ce trebuie enunţată de la început într-un contract sau într-un proiect.
Uneori, o situaţie neaşteptată poate constitui o oportunitate, nu doar o ameninţare, dar de regulă riscurile sînt văzute mai ales prin considerarea impactului potenţial negativ.
Întotdeauna riscurile au o cauză (apar ca urmare a întrunirii unor condiţii în anumite circumstanţe sau situaţii) şi un efect (impact, consecinţe asupra unor aspecte diferite – sociale, umane, financiare, ecologice etc.).
Importanţa acordată unui anume risc depinde de percepţie şi se schimbă în timp, deci abordarea riscului trebuie să fie un proces dinamic.
Identificarea unei situaţii ca un risc potenţial îi creşte vizibilitatea şi permite analiza şi stabilirea unui plan pentru management al riscurilor.
Riscul poate fi inerent (atunci cînd există expunerea la risc, înainte de luarea vreunei măsuri de atenuare a riscului) sau rezidual (riscul rămas după luarea măsurilor de atenuare). Riscul rezidual depinde de eficacitatea sistemului de control intern, care determină „toleranţa la risc” a organizaţiei, acceptabilă din punctul de vedere al conducerii.
Risk Assessment Evaluarea riscului Evaluarea consecinţelor materializării unui risc, în funcţie de evaluarea probabilităţii de materializare a riscului. Astfel, evaluarea riscului înseamnă practic stabilirea nivelului de acceptabilitate a expunerii la risc.
Role Play Joc de roluri Metodă activă de învăţare şi de dezvoltare a unor competenţe prin care membrilor unui grup li se alocă roluri pe care trebuie să le interpreteze pe parcursul unei situaţii ipotetice sau simulate, după care au loc discuţii între toţi membrii grupului. Un avantaj important al jocului de roluri este transpunerea într-o situaţie şi exersarea unui mod specific de lucru, gîndire, comportament etc., pentru a observa în timp real ceea ce se întîmplă. Dezavantajul este că eficacitatea metodei depinde de implicarea grupului în respectarea indicaţiilor „regizorale”. Metoda este destul de greu de aplicat, necesitînd o pregătire prealabilă complexă, care să permită membrilor grupului să se integreze în jocul de roluri.
Etapele pregătirii jocului de roluri includ:
- identificarea situaţiei ipotetice sau a unei situaţii reale ce poate fi simulată în cadrul unui joc de roluri
- proiectarea şi elaborarea scenariului, stabilirea rolurilor, pregătirea materialelor necesare
- prezentarea jocului de roluri şi instruirea „actorilor”
- interpretarea rolurilor
- discuţii finale cu toţi participanţii asupra situaţiei, jocului şi concluziilor.
Round Table Masă rotundă Metodă de comunicare în grup, utilizată şi în procesul de învăţare, ce constă într-o discuţie liberă, pe o temă dată, a unui grup mic de indivizi (minim 3 – 5, maxim 10 – 12), ,aflat în jurul unei mese rotunde (fizică, imaginară sau virtuală). Participanţii la masa rotundă nu fac o prezentare formală, ei schimbă doar idei printr-o conversaţie. De obicei, este util ca unul dintre participanţi să joace rolul de moderator.
Routine Maintenance Task Intervenţie de mentenanţă de rutină Orice intervenţie de mentenanţă realizată periodic la un interval constant, predefinit
